OSPA România anunță un nou parteneriat media național cu Revista Patronatului Român
- by FSS Admin
Colectivul de organizare a OSPA România anunță un nou parteneriat media cu Revista Patronatului Român, portal media fondat de domnul Cezar Armașu în septembrie 2021 și dedicat misiunii de a fi un centru de informare pentru mediul de afaceri. Acest parteneriat încununează colaborările desfășurate în ultima parte a anului trecut între Federația Serviciilor de Securitate și Revista patronatului, în special prin organizarea unei emisiuni online dedicate celebrării Zilei Securității Private în România în data de 15 noiembrie 2021, la care au participat unii dintre cei mai apreciați specialiști ai industriei de securitate din țara noastră.
În cadrul acestui portal, colectivul redacțional s-a concentrat pe promovarea activităților organizațiilor patronale și a inițiativelor antreprenoriale din toate domeniile, dar și pe dezvoltarea unei secțiuni video de prezentare a evenimentelor de afaceri, de interviuri cu conducători ai organizațiilor patronale, ai asociațiilor profesionale și de business, dar și diverse emisiuni despre antreprenoriat și mediul de afaceri. În acest sens pot fi menționate seriile de video-podcasturi „Și eu sunt antreprenoare” – în parteneriat cu Elite Business Women, prin care sunt promovate femeile antreprenor din România, „RO Business life” – în parteneriat cu Club Antreprenor, „Educație, antreprenoriat și antreprenoriat social” – în parteneriat cu Camelia Veteleanu, fondator Le Carrousel, „Redefinim orizontul afacerilor” – în parteneriat cu Adina Tarry – autor internațional carte de business, Director Nonexecutiv European Mentoring and Coaching Council România, „Life beyond business” – în parteneriat cu Crina Diculescu, fondator Dynamic Business Connections și producțiile exclusive ale revistei „Semn de carte de afaceri” și „RO business storytelling”.
O altă componentă importantă o reprezintă secțiunea de evenimente organizate de Revista Patronatului Român în parteneriat cu diferite autorități publice și entități private, la care au participat de-a lungul timpului reprezentanți ai guvernului, ai parlamentului, euro-parlamentari, reprezentanți ai partidelor politice, specialiști de marcă în diverse domenii asociate afacerilor la nivel național și internațional, numeroși reprezentanți marcanți ai mediului de afaceri.
Vă reamintim că în acest an Gala OSPA România va avea loc pe data de 9 iunie la Clubul Diplomatic din București și 15% din toate încasările pentru organizarea galei sunt donate campaniei organizate de Crucea Roșie România, „Umanitate nu are granițe” în sprijinul celor care fug din calea războiului din Ucraina!
În această săptămână Juriul analizează proiectele depuse, iar pe 1 iunie vom anunța finaliștii! Ca de fiecare dată câștigătorii vor fi cunoscuți doar în seara Galei! Le urăm tuturor succes și așteptăm cu nerăbdare să ne întâlnim din nou față în față și să ne bucurăm împreună de această sărbătoare a industriei de securitate privată din România!
Și mulțumim sponsorilor noștri pentru susținere: