Acasă
Interviu cu dl. Liviu Mateescu, Director General al Romano Electro (ROELSYSTEMS), Presedinte al Asociatiei Romane pentru Tehnica de Securitate, Membru al juriului OSPA 2017
- Secretariat FSS
OSPA: Cum vi s-a parut Gala Premiilor OSPA 2016?
Liviu Mateescu: Gala a fost momentul culminant al unei competitii care a pus in centrul atentiei excelenta profesionala din domeniul securitatii private,
iar premiile OSPA au rasplatit performanta romaneasca in domeniu prin raportare la o serie de criterii obiective. Premiile capata, astfel, o relevanta internationala.
OSPA: Cum a fost pentru competitori?
Liviu Mateescu: In prima instanta, cred ca multi au fost luati prin surprindere si termenele de depunere a canditaturilor au fost, poate, prea “din scurt”, insa felul transparent si obiectiv in care s-a facut jurizarea si acordarea premiilor i-a convins pe multi de valoarea a ceea ce reprezinta, de fapt, ele: recunoaterea valorii muncii tale de catre ceilalti membri ai comunitatii de securitate privata din Romania. Premiile OSPA reprezinta pentru competitori o motivatie in plus pentru perfectionarea continua, iar valoarea lor simbolica este extrem de importanta. Da, un premiu OSPA conteaza.
OSPA: Cum va fi editia din 2017?
Liviu Mateescu: Editia din 2017 a premiilor OSPA va fi, cu siguranta, mult mai competitiva, atat din punctul de vedere al numarului de participanti inscrisi cat si din punctul de vedere al calitatii proiectelor si/sau a solutiilor propuse sau a rezultatelor muncii agentilor. Stiu ca la editia trecuta, multi din cei care s-au trezit mai tarziu au regretat enorm ca nu s-au mai putut inscrie si lua parte la concurs, caci DA, asa cum am mai spus, un premiu OSPA conteaza. De asemenea, notorietatea pozitiva castigata la prima editie a facut competitia OSPA sa fie mai bine popularizata in randul celor potential interesati de ea. Nu in cele din urma, cred ca editia din acest an va prinde un context economic mai bun pentru industria noastra. Sper ca juriul sa fie realmente pus in dificultate atat de numarul participantilor la fiecare sectiune in parte si ma astept ca proiectele si solutiile ce vor supuse jurizarii sa fie intr-adevar deosebite, “outstanding” cum ar spune englezii.
OSPA: Anul acesta veti fi in juriu...
Liviu Mateescu: Da! Am primit cu mare bucurie si, de ce nu, cu mandrie propunerea organizatorilor de a fi unul din juratii editiei din acest an a Premiilor OSPA.
OSPA: Care sunt criteriile dupa care veti judeca participantii?
Liviu Mateescu: Criteriile de jurizare sunt aceleasi pentru toate tarile in care deruleaza Premiile OSPA, iar aceasta “standardizare” la nivel international este ceea ce confera acestui proiect unicitatea. Dincolo de aceste criterii, sigur, fiecare membru al juriului, in functie si de aria sa de expertiza profesionala, se poate uita – mai in detaliu – la anumite elemente. In cazul meu, cu siguranta o sa ma uit la elementele de inovatie aduse de proiect sau de solutia propusa, o sa ma uit la “inventivitatea” cu care sunt ele puse in practica precum si “generalitatea” - cat de usor pot ele fi translatate de la un domeniu la altul. Nu in cele din urma, cred ca impactul social al proiectului va fi un element important de luat in seama.
OSPA: Se discuta din ce in ce mai mult ca industria securitatii private intra intr-o noua paradigma de dezvoltare, in care factorul uman este inlocuit, ca importanta, de tehnologii. Care este opinia dumneavoastra?
Liviu Mateescu: Eu consider ca tehnologia, cu tot ce inseamna ea: echipamente, aplicatii, retele etc. nu sunt decat instrumente menite sa-l ajute pe agent, pe pompier, pe managerul de sistem de securitate astfel incat sa fie capabil sa prevada si sa preintampine cea mai mare parte a evnimentelor de risc. Da, ne-am imbunatatit enorm calitatea instrumentelor si uneltelor pe care le folosim, insa ele sunt, in cele din urma, doar unelte de care ne folosim. Este imbucurator ca generatiile noi au apetit pentru noile tehnologii si ca nu au reticiente sa inglobeze rapid inovatia in munca lor.
OSPA: Devine, treptat, “abilitatea de a ingloba tehnologia noua” un criteriu de evaluare in activitatea agentilor de securitate privata?
Liviu Mateescu: Cred ca este esentiala, caci pe zona de securitate tehnica traversam o perioada incredibila, cu un grad de inovatie si dezvoltare tehnologica pe care nu l-am mai intalnit pana acum. Ceea ce este insa de-a dreptul uluitor, este ritmul, rapiditatea cu care are loc schimbarea tehnologica, ce era de “ultima ora” in urma cu un an, acum este deja depasit, uzat moral. Particip, in cadrul EURALARM la lucrarile comitetului Vision 2025, si ceea ce discutam in urma cu 3 ani in termeni de “posibilitate”, de “viziune” pentru anul 2025 sunt deja, dupa doar 3 ani!, disponibile pe piata....Si nu pot sa nu remarc ca aceasta dezvoltare exponentiala a tehnologiei este strans legata de dezvoltatea IT-ului.
OSPA: Suntem toti, intr-un fel sau altul, interconectati...
Liviu Mateescu: Da, si aceasta inseamna ca vulnerabilitatea este generalizata, iar recentele atacuri cibernetice nu fac decat sa demonstreze aceasta stare de fapt. Amenintarile venite din zona IT-ului pot avea impact – finalmente – si pentru securitatea fizica si trebuie sa tratam aceste amenintari extrem-extrem de serios.
OSPA: In acest context, nu sunt achizitiile publice bazate pe criteriul “pretului cel mai mic” un factor ce poate afecta negativ securitatea?
Liviu Mateescu: Problema achizitiilor publice la “pretul cel mai mic” sunt, intr-adevar, o problema, caci cine scrie caietul de sarcini stie, sau banuiesc ca stie, care sunt nevoile sale reale si la ce poate sa se astepte la pretul cel mai mic. Parerea mea este ca cine vrea sistem de securitate “la pretul cel mai mic” doar ca sa respecte cerintele legale, nu are, in fapt, securitate si cred cu tarie ca in aceasta ecuatie ar trebui prins si asiguratorul: accepta el sa te asigure - la nivelul cerut de tine - pentru gradul de securitate pe care ti-l confera “pretul cel mai mic ?
OSPA: Ati lucrat mult la reglementarea pe zona de securitate tehnica...
Liviu Mateescu: Da, si pot sa spun ca a fost o munca intensa de transpunere a legislatiei europene in legislatia romaneasca. La “incendii” legislatia este bine pusa la punct, standardele europene au fost integrate in legislatia nationala, insa as vrea sa atrag atentia ca acestea sunt cerintele minimale, iar noi trebuie sa facem mult mai mult. In privinta echipamentelor de securitate fizica, nu avem o directiva europeana, caci Comisia Europeana a intervenit si a lasat la latitudinea leguitorilor din fiecare tara membra sa-si reglementeze piata. Noi operam, astfel, pe baza HG301/2013, dar trebuie sa atrag inca o data atentia asupra faptului ca in contextul ritmului extrem de rapid al schimbarilor tehnologice, acestea sunt depasite si noi nu putem opera cu criterii care sunt, practic, vechi de un deceniu. Trebuie sa facem mai mult, mai rapid.
OSPA: Este importanta aceasta aliniere la nivel european?
Liviu Mateescu: Da, cu siguranta da! Si EURALARM sl COES sunt, daca vreti, organizatii “globalizante”, care contribuie la implementarea unor standarde la nivel continental, care ne aliniaza la un set de cerinte europene.
OSPA: Pe 8 iune 2017, la Hotel Crowne Plaza, va avea loc Conferinţa Naţională a Asociaţiei Române pentru Tehnica de Securitate, cu o tema extrem de actuala: “PERSPECTIVE IN SECURITATEA PRIVATA - VALOAREA SOCIALA A SERVICIILOR DE SECURITATE”. Ne puteti da mai multe detalii?
Liviu Mateescu: Este cea de a noua editie a conferintei nationale a ARTS si cu bucurie pot sa anunt ca vom avea trei invitati de marca: Enzo Pedruzzi – Presedintele EURALARM, Alexsandar Manic - Presedinte ISA din Serbia si Ilian Panchev - Presedinte al NAFOTS Bulgaria. Participarea domnului Pedruzzi ne onoreaza si sunt sigur ca interventia sa, din deschiderea lucrarilor, va fi remarcabila. Ne bucura prezenta la Bucuresti a presedintilor unor orgnizatii “surori” din imediata vecinatate – Bulgaria si Serbia – caci de-alungul anilor in care am dialogat pe varii proiecte, am descoperit ca ne confruntam cu probleme asemanatoare si este bine sa discutam in ce masura putem gasi solutii care sa fie viabile si aplicabile zonal. Este foarte probabil ca si la editiile viitoare sa mai invitam repezentanti ai unor organizatii din tarile vecine pentru un schimb fructuos de opinii si de idei.
Liviu Mateescu este Presedintele Asociatiei Romane pentru Tehnica de Securitate (ARTS) si reprezentantul ARTS la EURALARM, Sectiunea de servicii. De asemenea, este si Vicepresedinte al Federatiei Serviciilor de Securitate.
Liviu Mateescu este Director General si actionar majoritar al ROMANO ELECTRO (ROELSYSTEMS) , integrator de sisteme tehnice de detectie si semnalizare la incendiu, efractie, sisteme de stingere
incendiu, sisteme de control acces, supraveghere video, telefonie, retele date-voce, sisteme de alertare pentru spitale, etc.
Absolvent al Facultatii de Electronica din cadrul Universitatii Politehnice Bucuresti, dl. Mateescu detine 2 brevete de inventie si 3 brevete de inovatie.
A consemnat Ovidiu Constantinescu.