Securitate la Genul Feminin!

by FSS Admin

Suntem deosebit de onorați să vă informăm că începând cu această ediție doamna Cristina Teodorescu, Manager de Proiect în cadrul Departamentului de Securitate al OMV Petrom și laureată a OSPA România – ediția 2019 la categoria „Doamne de Excepție în industria securității private”, a acceptat invitația noastră de a se alătura juriului OSPA România.

Doamna Teodorescu are o experiență de peste 9 ani în domeniul securității în cadrul OMV Petrom, cea mai mare companie energetică din sud-estul Europei. Expertiza ei variază de la managementul contractorilor de securitate și evaluări ale performanței acestora, la dezvoltarea bugetelor de pază și gestionarea costurilor și nu în ultimul rând, la implementarea unor programe și campanii dedicate de conștientizare a aspectelor de securitate în rândul publicului larg de toate vârstele.

Este de asemenea membră a ASIS International – Chapter Romania și din acest an a fost aleasă membră a boardului organizației din România, în calitate de „Women in Security Liaison”.

Dorim de asemenea să vă informăm că termenul de înscriere al proiectelor a fost prelungit până pe data de 15 mai. Înscrierile se fac direct pe site-ul OSPA România – https://ro.theospas.com/inscriere-in-ospa/ – de care se ocupă partenerii noștri din Anglia, de la World Excellence Awards.

Pentru orice întrebări referitoare la redactarea proiectelor, înscriere sau desfășurarea Galei OSPA suntem la dispoziția dumneavoastră și ne puteți scrie pe adresa office@fss.org.ro.

Și pentru că locurile la Gala programată pentru 9 iunie în superbul decor al Clubului Diplomaților din București sunt limitate, vă invităm să vă rezervați locurile, fie direct pe site – https://ziuasecuritatiiprivate.ro/ – fie trimițând un mesaj la office@fss.org.ro sau printr-un telefon la 0744308790.

Vă reamintim că 15% din toate încasările pentru organizarea galei sunt donate campaniei organizate de Crucea Roșie România, „Umanitate nu are granițe” în sprijinul celor care fug din calea războiului din Ucraina!